Dollhouse a început şovăielnic, cu o temă neconvingătoare (o firmă care “programează” oameni şi îi închiriază la barosani pentru a face posibile tot felul de fantezii) şi o ţintă clară – apariţia pe ecran a Elizei Dushku în cât mai multe roluri. Pilotul a fost slab dar nu suficient ca să renunţ la serial. Eliza, care e şi producătoare, nu e o actriţă rea. Joss Whedon care a pus pe hârtie povestea e capabil de surprize şi până la urmă nu avem chiar aşa de multe seriale SF ca să facem mofturi. Partea bună e că începând cu episodul 3 Dollhouse începe să mişte. Marionetele devin conştiente parţial de ce li se întâmplă şi printre ploturile gri începe să încolţească o idee valabilă. Here’s hoping…
2 Mar 2009 at 22:48 |
Daca ai avea tehnologia necesara sa reprogramezi un creier uman probabil ai avea si capacitatea tehnica sa construiesti roboti “confundabili” cu oameni.
Premisa serialului e cam stupida.
Dar m-as uita la Dushku ore intregi, nu prea are-a face rolul pe care-l joaca.