Există două episoade nedifuzate din primul sezon al serialului Dollhouse: primul şi ultimul. Pilotul a căzut la un test screening pe motiv de confuzie şi atmosferă sumbră. E adevărat că introduce multe personaje şi e centrat pe conflictul dintre agentul Ballard şi organizaţie (tema şi unele scene au fost reutilizate ulterior) însă nu e deloc rău. Ar fi fost un început în forţă cu o Echo care dădea semne de autonomie sub imprinting şi un poliţist care mirosea rapid încercările de manipulare.
Episodul 13 e o schimbare radicală faţă de temele anterioare. Suntem în 2019 într-o lume post-apocaliptică în care urmărim un grup de “actuals” – oameni care au evitat imprintingul (o nouă formă, electromagnetică, utilizată pe scară largă pentru a declanşa războaie). Personajele originale apar foarte puţin, în flash-back-uri. Bugetul a fost mai mic ca de obicei însă nu se vede la capitolul cinematografie. Probabil au economisit cu actorii. În orice caz, îndepărtarea de la poveştile repetitive cu misiunile “păpuşilor” fost o decizie curajoasă. FOX nu plănuieşte să facă valuri în domeniu, aşa că a lăsat episodul doar pentru DVD şi a contractat un nou sezon de frica protestelor unui segment mic dar gălăgios de susţinători.
27 Jul 2009 at 18:26 |
dam. era cat pe ce sa pun exact poza asta pe blog acu o luna. pan la urma am ales alta mai cool.
keep it up messieurs.