Noua serie Stargate, Stargate Universe (SGU), vrea sa ridice miza cu una-doua trepte. In loc de clasicele incursiuni prin portal si “we are the good guys; we save the world on a weekly basis“, SGU incepe cu o retragere haotica declansata de un atac al Lucian Alliance (bad guys!). Un grup eterogen de militari si civili reusesc sa scape din macel printr-un portal care se deschide…pe o nava construita de Ancients, nava care nu are altceva mai bun de facut decat sa umble lelea prin Univers. Destiny, acesta fiind numele navei, este pustie, tehnologia ei este mai veche decat cea clasica a “Celor Vechi” ( de exemplu nu mai este nevoie de vreo gena speciala care sa activeze drone), dar vizibil mai robusta si mai inteligenta. Intr-un fel, Destiny aminteste de Leviathan din Farscape: nava stie ca gazduieste fiinte vii, mai stie ca resursele sale sunt foarte limitate si este programata sa caute resursele necesare pentru supravietuirea gastii nu-prea-vesele de oameni.
Atmosfera este sumbra, majoritatea scenelor sunt filmate in spatiu inchis, iar stilul de filmare este un pic furat din BSG. Dar nu aceasta este problema cea mai mare a acestei noi serii.
Dupa al cincilea episod SGU, echipa de actori inca nu a gasit un ritm propriu. Unii dintre ei sunt veterani (Robert Carlyle – Dr. Rush) si stiu sa joace, dar rolurile lor sunt uni-dimensionale. Rush, de exemplu, nu iese din schema unui om de stiinta pe jumatate nebun, cu probleme de raportare la ceilalti din grup. Altii, pur si simplu nu stiu sa joace. Creatorii SGU, in schimb, cred ca lipsa de talent, experienta, sau rolurile prost scrise pot fi acoperite de cat mai mult “skin”. Fiecare episod are si mai mult eye-candy. Lucru care nu ne deranjeaza prea mult, dar nu este deloc necesar intr-un film sci-fi.
Dialogurile sunt de multe ori artificiale, seful militarilor vorbeste intr-un stil corporatist in timp ce schioapata eroic pe coridoarele in penumbra ale navei – drept carja isi foloseste pusca (ce credeati voi?!). Tensiunile, normale dealtfel in astfel de conditii, sunt rezolvate rapid cu o mantra corporatista, sau cu ceva miorlaturi inlacrimate. Cateodata se mai ajunge si la cate un pat de pusca aplicat pe fata recalcitrantului. Numai ca vorbim de soldati recalcitranti, asa ca un pat de pusca nu lasa vreun semn pe epiderma.
O alta “chifla” este ideea asa-ziselor pietre, evident un artefact al “Celor Vechi”, care permite switch-ul instantaneu intre constiintele a doua persoane aflate in colturi diferite ale universului. Utilizarea acestui artefact este evidenta: personajele aflate pe baza de pe Pamant au din cand in cand 15 minute de joc, iar cei de pe nava au posibilitatea de a mirosi trandafiri si avea dialoguri emotionate cu actuale-foste neveste.
Pe scurt, aceasta noua serie SG, desi vrea sa fie altfel decat cele anterioare, nu este deloc convingatoare. Dar avem rabdare. Cine stie, poate cei care au scris episoadele vor fi inlocuiti cu altii mai buni, iar actorii incepatori poate vor avea suficienti bani pentru a lua lectii de actorie.
3 Nov 2009 at 20:06 |
Sunt socata cat de slabe sunt primele episoade. Si eu ca si tine am avut rabdare si am sperat ca or sa-si revina. Dar cu personajele si actorii acestia nu cred ca au nicio sansa.
21 Nov 2009 at 15:20 |
dezamagitor,inca nu devine un seril.atunci cand voi astepta episodul urmator inseamna ca devine un sf. Eu cred ca intraga echipa nu are valoare.Venim asa in fruntariile universului si avem preocupari asa omenesti .In serialul asta nu sunt vizionari,eroii parca sunt manelisti de pe stada,ordinar in fine fata de ce a fost si ce ma asteptam
21 Nov 2009 at 23:48 |
foarte slab……