…ca daca nu ar fi, nu s-ar povesti…
Nu vreau ca acest post sa va taie din avantul de a vedea filmul. De asemenea, nu vreau sa fie interpretat ca un fel de PR, negru sau alb. Acest post este scris tocmai pentru ca Avatar este un film memorabil, dar cu prea multe greseli.
Si nu vorbesc despre locurile comune, sau stereotipiile filmului. Si nici despre stancile plutitoare, sau unele peisaje suspect de apropiate de Nagrand in WoW. Ci despre unele greseli stanjenitoare, care slabesc ideea centrala a filmului: metafora Gaia.
Dr. Grace Augustine (Sigourney Weaver) – interesanta optiunea numelui, este un personaj central al filmului. Ea este cea care a construit intregul program “Avatar”, ba chiar a scris un manual de utilizare, citit din scoarta in scoarta de “grunt”-ul Jake Sully. Avatarul sau este o versiunea albastra-hot chick-peace corps-cu tricou Stanford a lui Sigourney. Dr. Augustine este de fapt singurul om acceptat de tribul de Na’vi, fiind indragita mai ales de copii (ii invata engleza, sa scrie, partea cu bomboane ori mi-a scapat ori s-a trecut peste). Programul “Avatar”, condus de ea, nu este de ieri-azi, ci are ceva vechime, cel putin 6 ani. Tehnologia de manipulare la distanta a unui avatar (rezultatul combinarii de gene umane si Na’vi) este intr-adevar scifi.
Dealtfel, aceasta tehnologie este aratata in prima parte a fimului. Ideea de baza ar fi aceea de “sincronizare” a creierului uman cu cel al avatarului Na’avi. O echipa numeroasa de alti “stiintifici” si tehnicieni lucreaza febril in fata unor monitoare destepte, unde vedem patternuri de activare in diverse structuri din creier (am o banuiala de unde provin acele patternuri), replici latrate de genul “activare 25% a amigdalei” sunt aruncate back and forth, crescendo al muzicii, si mai multe imagini cu creieri aprinzandu-se ca brazii de Craciun, ba chiar ni se paseaza rapid o imagine cu neuroni in detaliu, ta-dam!, eroul se trezeste in avatarul sau.
Asadar tehnologia este top-notch, controlul unui avatar de face mai mult sau mai putin neural, Dr. Grace Augustine stie ce e aia amigdala si “retea neuronala”, suntem in 2154!
Prima “lovitura” vine cand Dr. Augustine (in avatarul cu tricoul visiniu) il insoteste pe Sully in jungla (primul lui contact cu realitatea cea frumos colorata) si incepe sa … ia probe. Asa, ca la secolul XIX, cu o penseta si o punguta. Cum faceam noi cand eram pioneri. Si dupa 6 ani de avataruri si studii, abia acum are revelatia unui sistem neuronal global al Pandorei. La nivelul anului 2154 te-ai fi asteptat ca dupa sase ani de studii intense, macar ceva stil field potentials, sau un grid de electrozi, pusi intre 2-3-x copaci sa fie ansamblata si rezultatele sa fie procesate la “centru”. Inca o data, transferul de informatie dintre oameni si avatarurile Na’vi se facea pe baza neuronala (controlul la distanta a unui individ albastru si deloc zombie). Si cum spuneam in postul anterior, sistemul periferic al Na’vi, care incepea din “al treilea ochi”, folosea la comunicatie intre acestia si alte animale – acesta constituia baza imblanzirii animalelor salbatice.
A doua “lovitura” este locul de studiu al Dr. Augustine – un ceva mai mult decat o rulota, cu doua sau trei “sarcofage” pentru conectarea la avataruri. Si unde Dr. Augustine studiaza in liniste. Niste lamele, la un microscop de doi lei, de acum 20-30 de ani. Adica, toata tehnologia anului 2154 este partial data la o parte, numai pentru a o filma pe Weaver la un microscop. Rezultatele studiilor ei nu apar decat in forma de fel de de proble si animalute puse in borcane strategic amplasate – similar cu acele borcane din Aliens.
And the third strike este la inceputul partii cu poc-poc a filmului: inainte de batalie, Dr. Augustine se straduieste sa ii convinga pe cei “rai” (seful militarilor si administratorul intregii menajerii) ca reteaua Pandora (Gaia) “e pe bune”. Ca tocmai a descoperit ea, si sa o creada pe cuvant.
Adica, vreme de cel putin 6 ani Dr. Augustine nu a vazut ce era in fata ochilor ei, si-a pierdut timpul prin padure luand mostre puse in borcane si s-a uitat printr-un microscop de muzeu. Asta, inca o data, venind de la cea care a creat avatarurile – vezi mai sus.
Este bine ca paradigma neuronala este picurata in mintile privitorilor. Este bine ca aceasta nu mai este privita ca un fel de voodoo. Este bine ca imaginile colorate ale creierului sunt aratate repetat; cine stie, poate Congresul ne va da bani mai multi anul viitor.
Dar nu este la fel de bine ca un film scris pe baza acestei paradigme face atat de mult rabat de la calitate. Pana la urma, este un film scifi care incepe decent dar cu un sfarsit de genul “Pocahontas si ai sai”. Si este foarte rau ca ideea “neurostiintele ne vor da raspunsul”, sugerata de-a lungul intregului film, este din ce in ce mai vehiculata. Neurostiintele dau deocamdata date pe banda rulanta, ceva interpretari din cand in cand, iar explicativul apare foarte rar. Nu mai spun ca “new-age”-izarea neurostiintelor, amestecul cu spirite care traiesc obiectiv in retea (in fundal o gasca de Na’avi intoneaza cantece monotone), este chiar daunatoare.
Oricum, Sigourney Weaver se straduieste sa faca acest personaj cat se poate de credibil, tinand cont de calitatea scenariului.
the Blog collective 
da, e o listă destul de lungă de greşeli, care dacă nu ar fi fost ar fi făcut filmul mai bun. toate din sfera plauzibilului. mă irită să văd că o temă absolut scifi este construită într-un mod plauzibil, dar amănunte mundane sunt introduse într-un mod neplauzibil.
de exemplu, timpul nu prea adds up. înţeleg că fratele geamăn al lui sully (asta o fi din X Files?) lucrase deja cinci ani la programul “avatar” când a murit; fratele geamăn este adus în loc, dar aducerea lui durează şi ea şase ani (aşa zice la început, “six years in cryo seem like nothing” sau ceva de genul ăsta). nu prea e clar ce au făcut cei de pe pandora în ăştia 11 ani (sau şase de aşteptare) de, vorba ta, abia acum descoperă reţeaua neuronală a pandorei. nu mai zic de faptul că nu ai nevoie de trei avatari sofisticaţi şi scumpi ca să culegi mostre de lichen, te poţi duce simplu cu masca pe faţă si eprubeta. programul “avatar” a fost proiectat pentru interacţiunea cu băştinaşii – dar suspect de puţin s-a interacţionat în ăştia 11 ani (deşi na’vi cunosc engleza binişor – şi foarte convenabil)
doi, nu prea e clar cum era controlat avatarul la distanţă. asta necesită o formă de comunicare (neuronală dacă vrei) dar cum? – nu prin reţeaua neuronală a planetei, că abia au descoperit asta, şi asta nu e suerat deloc dealminteri; alte forme? – că aveau probleme cu transmisiunile de orice fel când erau în preajma vreunui vortex
PS siteul oficial are nişte descrieri destul de amănunţite ale anatomiei/fixiologiei pandorenilor; legătura neuronală a lui na’vi, de exemplu, nu se făcea prin păr direct, ci printr-un apendice în jurul căruia pandorenii lasau să crească părul împletit înitr-o coadă, pentru protecţie
pai eu ce am zis? multe-multe greseli.
da, cred ca am zis ceva despre sistemul ala periferic de comunicare in postul anterior.
comunicarea se facea…neuronal, ca nu aveai altfel cum. nu ai cum sa controlezi muschii et al, decat prin ceva cel putin partial neuronal. si oricare ar fi fost modul de control la distanta, tot trebuia sa stii bine fiziologia si anatomia miticilor alora – si cand vezi ca miticii se leaga prin sistemul ala periferic la fel de fel de alte sisteme periferice ale altor animale, tie nu ti se aprinde beculetul?! i mean, c’mon. o fi pentru clasa V-a, dar nici chiar asa.
si da, programul era suficient de vechi, gagica scrisese o carte despre avatar, pe care scully o avea de pe pamant. deci cartea era de cel putin 6 ani. +6 ani transport = 12 ani la minim.
cu sistemul de comunicare da, ai zis, eram eu mai picky sa point out ca nu prin par comunicau ci prin un apendice impletit in par – ma rog, un detaliu care nu prea conteaza.
metoda de comunicare cu avatarul, eu cred ca si asta ruineaza putin plauzabilitatea, pen’ ca daca aveau metode de comunicare ce, aparent, nu foloseau nici un aparat (avatarii nu poarta implanturi sau antene – sau poarta?) si care functionau indiferent de fluctuatiile in vortex, de ce naiba nu le foloseau si ptr comunicatiile intre navele militare? – care cum intrau in vortex trebuiau sa rely only on sight ca’n robin hood.
ma rog, explicatiile tin de psihologia colectiva a publicului tinta. inca avem, majoritatea, ca tipologie a cercetatorului pe ala in halat alb cu microscop penseta si eprubeta asa ca, vrand-nevrand, cameron a trebuit sa foloseasca tipologia asta. la fel cum foloseste si celelalte tipologii tipice de film (mai ales) american, gud guy/bad guy, ugly strong bad military versus geeky cute young researcher, tonul vocii aluia cand zice “so you have to find a diplomatic solution!”, etc etc.
vreau acum sa vad filmul si in 3d sa ma pot focusa exclusiv pe imagistica si nu pe story line
“geeky cute young researcher” —care e ala/aia, ca nu era in versiunea 3d!
da, sabloane. sabloane peste sabloane.
vezi princess mononoke al lui miyazaki si compara cu avatar.
pai nu zice mai nimic despre tehnologia de manipulare a avatarului: avatarul era deci un na’vi cu ceva gene umane. pe om il bagau in sarcofagul ala, ii puneau niste electrozi a la sec XX. si dupa aia ziceau ceva de “armonizare” a creierului. deci, cumva, creierul omului intra in sync cu cel al avatarului, care alfel era doar o papusa organica. nu zice nimeni de vreun implant etc. nu stiu ce drac de unde puteau folosi, ca sa bata la asemenea distanta intre avatar si om si sa fie neperturbate de ni’ica.
evident ca e o greseala colosala aia cu vortexul, da’ poti sa zici ca vortexul era dat de “spirite” care aveau ceva comun cu avatarii, asa ca ii lasau nepertubati. si oricum, fara vortexul ala, quaritch ar fi facut totul praf si pulbere in cateva minute. ala a fost avantajul tactic al miticilor albastri.
ce m-a mai enervat a fost atacul frontal al “cavaleriei”. I mean, esti in padure, stii ca aia au putere de foc serioasa si tu iti pui cavaleria drept tinte. cand totul era mai simplu daca ii urcau pe toti aia in copaci si trageau de acolo. dar, deh, trebuia sa curga mult sange de na’vi, ca s-o convinga pe pandora sa isi trimita panzerele alea cu pene.
n-am găsit altă rimă – tipul ăla al treilea de e avatar cu ei, cu faţa aia de geek blând. mulţi computerişti se identifică cu el, de aia l-au în film pus probabel, că multe nu prea face. mda, “cute” nu e potrivit că asta e ce zic gagicile pentru “sexually attractive”
da, trebile sunt amalgamate aiurea şi fără mare atenţie dată poveştii – asta face diferenţa dintre un sefeist adevarat şi unul nu. deşi cică cameroun a petrecut paişpe ani cu povestea în sertar.
oare apare vreun negru băiat bun să fie PC până la capăt? că femei, indieni (din india), mexicance şi computer geeks avem. indieni americani nu mai zic. aia de o joacă pe gagica na’vi e negresă, da’ nu prea se vede.
ala e si in “Bones”. kinda creepy, cel putin in Bones. da, e bun si bland, da’ la inceput un pic invidios ca Augustine ii da mai multa atentie lu Jake. si moare (sniff, sniff, unde e kleenexul?… in marele lor atac cu caii prin padure.
cameron a zis ca prin “cartea”/filmul asta a facut un fel de summary a ceea ce a citit el ca sf. si pana la urma trebuia sa isi scoata cumva cele 300 de milioane, nu? nu, nu este un SF bun. filmul este extraordinar prin componenta vizuala si prin tehnologie. faci un film bun, ca Moon, sau D-9, nu o sa ai f. multi “clienti”. BSG (paradigma de film syfy cum trebuie) si-a castigat incet-incet fanbase-ul. Si nu stiu cum ar fi la cinematograf, unde tot miticul se duce.
PC?! ce e aia?
Zoe Saldana: http://www.imdb.com/name/nm0757855/bio -taica-su dominican si maica-sa portoricanca.
gagica aia ‘reaua – tough chick”, Michelle Rodriguez, e tot asa: amestec de dominican cu portorican.
i got it wrong with zoe saldana, you’re right. unde’s negrii in filmul asta? sau nu mai sunt suficient de cool pentru pc? (pc= political correctness)
ailalta chick arata suficient de “latinos” cat sa fie pc – stii prea bine ca americanii nu prea au idee de diferentele dintre diferitele tipuri de “latinos”
e pacat totusi ca nu poti vedea un film care sa fie bun si ca tehnologie vizuala si ca sefe. deh, dependenta de paiat si consumerism. uite avatar asta, ce poveste ar fi putut fi daca era scrisa de … numeste tu 10 scriitori buni de sf
pai parca sergentul era “ortac”. aceeasi schema din Aliens, de fapt. un sergent de marines, dur dar drept etc.
mai erau 1-2 pe acolo, soldatei. not worth mentioning.
un ex. de film in ambele sensuri este ala dupa PK Dick: Blade Runner. nu am vazut A Scanner Darkly, ca sa spun ceva despre el. cartea e f. misto. paranoid-schizoida, in stilul lui Dick.
Avatar, asa cum este acum, nu poate fi scrisa de niciun scriitor bun:) Stiu ca acest concept era inca din ’50-60 si mai stiu ca dnul Cameron a fost acuzat ca a cam furat din acel autor – uitat numele/cartea. Cel mai apropiat de “Avatar” mi se pare Snow Crash, din cat am citit eu. dar Snow Crash este f. complexa si nu stiu ce s-ar alege din carte pe mana unei corporatii ca 20th Century.
Cum ziceam si in alte parti, Avatar, asa cum este acum, este un amestec de Princess Mononoke, Pocahontas si legende scandinave si celte.
voi sunteti perfecti ? perfectionistilor !
da, suntem cei perfecti perfectionisti:)
Sa zic, sa nu zic… parca pe undeva se leaga cu stereotipul cercetatorului. Vreau sa zic insa de alt film, unul premierizat aseara si marketizat ca “sci-fi, horror” etc. (“Splice”). Io cred ca urmeaza ceva spoilere, dar mi-a placut prea mult o replica de pe la inceputul filmului. Inainte si dupa ea, filmul e cel mult aproape decent. Doi tipi, cercetator si cercetatoare, presteaza de zor specii noi. De ce au nevoie sa fabrice o pereche de fapturi care seamana cu Krang din TMNT (uitasem cum il cheama) in scopul obtinerii nustiucarei proteine “medicinale” nu-i foarte clar. Poate ca ar fi mers folosit un sistem de expresie de soiul ovulului de broasca, daca i-ar fi dus capul sa cloneze proteina s.a.m.d. Nu erau suficiente informatii in film si nici eu nu cunosc prea multe in domeniul (hai sa-i zic asa) “sintezei proteice”. Ei, detalii, taica. Tanti cercetatuare vrea mai mult si se apuca sa imbine ADN uman cu ceva “concoctions” de-ale casei, moment in care o prinde nenea cercetatorul si incearca sa o convinga cu vorba buna ca nu e frumos ce face. Vorba aceasta esueaza, asa ca omul (intre noi fie vorba, n-am vazut om care lucreaza in laborator mai neindemanatic in aplicarea manusilor de latex pe propriile maini decat personajul lui Adrien Brody) apeleaza la argumentul suprem:
“What’s the point of doing this IF YOU DON’T PUBLISH?”
nu am vazut inca splice. nu ma indeamna…brody intr-un film scifi? si subiectul in fine…
da, Avatar se leaga la greu cu stereotipul cercetatorului. prea mult de fapt. sunt in 2100 si ceva, ne asteptam sa fie alte stereotipuri, care noua nu trebuie sa ni se para asa ceva, corect?
aia cu “what’s the point of…”…din nefericire e prea adevarata ca sa fie doar stereotip. “publish or perish”, this is the rule.