After Earth e povestea înduioşătoare a unui puşti lipsit de talent pe care tatăl faimos îl bag la înaintare într-un film ridicol. Jaden Smith e un pic cam cocalar, ca mulţi puşti de vârsta lui, şi vrea să se facă repăr şi actor celebru la fel ca tata. Iar tata nu mai poate de bucurie. S-au gândit ei să facă o poveste cu fiul care merge ca scufiţa roşie prin pădure ca să aducă ajutoare pentru tatăl rănit într-un accident de maşină. Prea simplu. Au adăugat extratereştri şi l-au făcut SF.
Omenirea a părăsit Pământul din motive neclare şi s-a stabilit pe o altă planetă unde extratereştrii cei răi au dat drumul la animale oarbe modificate genetic ca să miroasă frica oamenilor şi să-i omoare. Nu, animalele nu se cheamă “thetani corporali” ci “ursas”. Xenu nu şi-a făcut apariţia şi nici avioanele DC-8. Doar un vulcan activ apare spre final, binecuvântat fie-i numele scriitorului de SF mediocru care şi-a tras cult.
Cei doi protagonişti ajung accidental pe planeta-mumă, ocazie cu care se şi prăbuşesc. Între timp animalele au evoluat (tot din motive neclare) în nişte versiuni foarte ostile oamenilor cu care nu veniseră în contact de sute de ani aşa că puştiul are ocazia să fie eroic în timp ce joacă ca un pantof. Aleargă, planează, se târăște, face de toate dar mai ales îşi învinge frica şi omoară thetanul ursasul. După asemenea grozăvii poţi să te mai plângi că filmul a costat 130 de milioane? Nu poţi.